1 IANUARIE aduce SCHIMBĂRI LEGISLATIVE: taxa pe lăcomie, taxa pe viciu, creșterea salariului minim pe economie

1 IANUARIE aduce SCHIMBĂRI LEGISLATIVE: taxa pe lăcomie, taxa pe viciu, creșterea salariului minim pe economie
Publicat: 01/01/2019, 18:49
Actualizat: 25/03/2019, 22:48

Salariul minim brut crește de la 1.900 de lei, la 2.080 de lei pentru cei care nu au studii universitare și 2.350 de lei pentru cei care au studii superioare, a căror funcție impune asemenea studii și care au o vechime profesională de minimum un an.

De la 1 ianuarie, bugetarii beneficiază din nou de o creștere salarială, potrivit Legii salarizării. Medicii și asistentele, ale căror salarii au fost majorate – încă de la 1 martie 2018 – până la nivelul din 2022, nu vor primi bani în plus.Bugetarii vor primi și o indemnizație de hrană și una de vacanță, dar sumele sunt considerate venituri din salarii și sunt impozitate cu impozitul pe venit și se rețin asigurările sociale obligatorii – contribuția la pensii și contribuția la sănătate.Pentru salariații din sistemul public, orele lucrate peste programul de lucru se vor compensa doar cu timp liber. Aceștia vor beneficia de vouchere de vacanță. Măsura se aplică pentru perioada anilor 2019 – 2021.

„De la 1 ianuarie 2019, salariile ar trebui să crească, potrivit Legii salarizării, cu 25% din diferența din ceea ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022 și valoarea din decembrie 2018. Pe de altă parte, conform Ordonanței de Urgență din luna aceasta, toate sporurile vor îngheța la nivelul din 2017″, a declarat Bogdan Hossu, președintele Confederației Sindicale Cartel Alfa.

Potrivit lui Hossu, peste 70-75% din bugetari vor simți o creștere salarială de la 1 ianuarie 2019.

Pe parcursul anului 2018, bugetarii au beneficiat de două creșteri salariale, una la 1 ianuarie, iar cealaltă la 1 martie, când medicii și asistentele au intrat direct pe grila din 2022, așa cum prevede Legea salarizării.

„În fiecare an, începând din 2019 până în 2022, se crește la bugetari cu 25% din diferența la salariu. Atenție, ce înseamnă această diferență, pentru că au fost multe confuzii în ultima perioadă, s-a spus că se crește cu 25% pe brut, de la 1 ianuarie. Nu, este 25% din diferență. De exemplu, eu am acum un salariu, să zicem, de 2.000 de lei și în grilă, în lege, este scrisă o cifră de 6.000 de lei, care ar trebui să fie salariul meu în 2022. Asta înseamnă că diferența între ceea ce am acum în plată și ceea ce urmează să primesc în 2022, când este intrarea efectivă a legii în vigoare, este de 4.000 de lei. 25% din această diferență înseamnă 1.000 de lei creștere în fiecare an,” a explicat la începutul anului 2018, Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii și Justiției Sociale.

Salariul minim brut al angajaților din construcții va fi majorat la 3.000 de lei, dacă firma obține cel puțin 80% din venituri din construcții, în fiecare lună. Acești angajați vor fi scutiți de plata cotei de 3,75% către Pilonul II de pensii, pentru perioada ianuarie 2019 – decembrie 2028.

Benzina comercializată trebuie să conțină 8% biocarburant, față de 4,5% anterior, ceea ce poate crește prețul la pompă.

Toate amenzile vor fi virate într-un cont unic, cu excepția celor de circulație. Pentru acestea, sistemul este în faza de testare. Contul unic este 50.09.01 pentru amenzile aplicate persoanelor rezidente în România și 50.09.02 pentru cei care nu au domiciliul în România. Sumele încasate vor fi virate către bugetul local sau de stat, în cel mult două zile de la plată.

Acciza pentru țigarete este redusă, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 martie 2019, la 372,73 de lei/1.000 țigarete, față de 457,71 de lei/1.000 țigarete, în prezent. Actul normativ mai prevede, că, pe de o parte, până la data de 1 martie, ar trebuie calculat un nou nivel care să fie aplicat de la 1 aprilie, iar pe de altă parte, că acesta este de 483,74 de lei/1.000 țigarete.

Suprataxa aplicată consumului de date în cazul depășirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE scade cu 25%, la 4,5 euro/GB, iar volumul de consum rezonabil crește cu 25%, față de cel disponibil anul acesta. În plus, suprataxa pentru apelurile primite scade, din 3 ianuarie, cu 7%, la 0,85 eurocenți/minut.

Taxa pe lăcomie. Băncile vor avea de achitat o taxă pentru activele financiare, dacă media trimestrială a ROBOR la 3 luni și la 6 luni depășește 2%. Taxa crește cu câte 0,1 puncte procentuale, la fiecare pas de 0,5 puncte procentuale, până la ROBOR de 4%. Noua taxă va fi calculată și plătită trimestrial, în funcție de valoarea activelor financiare ale unei bănci de la finele fiecărui trimestru, și va putea fi dedusă.

Se unifică regimul fiscal al biletelor de valoare. Veniturile persoanelor fizice primite sub forma tichetelor de masă, voucherelor de vacanță, tichetelor cadou, tichetelor de creșă, tichetelor culturale, sunt asimilate veniturilor salariale date în natură și sunt impozitate cu 10%. Pentru acestea nu se datorează asigurări sociale obligatorii.

Indemnizația pentru luna decembrie 2018 este menținută la același nivel în perioada 2019 – 2021, pentru mai multe categorii de persoane, cum sunt cele persecutate politic, veteranii și văduvele de război, foștii arestați politic, cadrele militare îndepărtate abuziv din armată etc.

Cei care contribuie la Pilonul II de pensii vor putea să se retragă, dacă au contribuit minimum cinci ani, prin depunerea unei cereri. Ei nu-și vor putea retrage sumele virate, dar vor putea să își vireze întreaga cotă pentru pensii, de 25% din salariul brut, către Pilonul I și nu așa cum este în prezent de 21,25% către Pilonul I și 3,75% către Pilonul II.

Administratorii de fonduri de pensii sunt obligați să-și majoreze capitalul social în funcție de nivelul activelor aflate în administrare: sub 100 de milioane de euro – capitalul social trebuie să fie de 5% din valoarea contribuțiilor; 100-500 de milioane de euro – 7% din valoarea contribuțiilor; peste 500 de milioane de euro – 10% din valoarea contribuțiilor. Comisionul de administrare pentru aceștia a fost redus de la 2,5% la 0,5% din valoarea contribuțiilor virate.

În plus, administratorii de fonduri de pensii își vor putea deduce între 0,02% și 0,07% pe lună din activul net total al fondului de pensii administrat privat, față de 0,05% pe lună, până acum. Noul nivel depinde dacă rata de rentabilitate a fondului depășește inflația. Deducerea crește cu câte 0,01 la fiecare punct procentual peste inflație.

Se prelungește, până la data de 30 iunie 2022, măsura de simplificare pentru TVA– taxare inversă pentru livrarea de: cereale și plante tehnice; certificate de emisie de gaze; energie electrică către un comerciant cumpărător revânzător; certificate verzi; telefoane mobile; microprocesoare; tablete și laptop-uri.

Firmele din energie și gaze vor trebui să achite o contribuție de 2% din valoarea cifrei de afaceri pe care o obțin din licența pentru aceste activități. Anterior, această contribuție era de 0,08%. Suma aferentă va fi virată către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), așa cum este și în prezent.

Operatorii telecom care dețin licențe 3G, 4G și 5G vor avea de achitat o taxă de 2-4% din cifra de afaceri din anul precedent, înmulțită cu numărul de ani pentru care se acordă licența, potrivit OUG nr. 114/2018.

Vor mai putea fi angajați zilieri doar în următoarele trei sectoare de activitate: agricultură, vânătoare și servicii anexe; silvicultură, cu excepția exploatări forestiere; pescuit și acvacultură. Majoritatea zilierilor vor putea lucra cel mult 120 de zile ca zilieri, într-un an, iar o firmă nu va putea folosi un zilier mai mult de 25 de zile într-o lună.

Taxa pe viciu.Toți organizatorii de jocuri de noroc vor trebui să achite o taxă lunară reprezentând 2% din totalul taxelor de participare încasate lunar. Aceștia vor mai avea de achitat o cotă de 1.000 de euro, dacă organizează jocuri de noroc tradiționale, și de 5.000 de euro, dacă organizează jocuri de noroc la distanță și sunt în clasa I sau clasa III.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Ce mesaj a transmis Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor era supus unei...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Lista artiștilor care vor cânta la Neversea 2024. Surprize mari pentru petrecăreți
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Mihai Albu, diagnosticat cu o boală gravă. Prima reacție a celebrului designer: ”Voi lăsa timpul...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Locul de veci al lui Platon, marele filosof al Greciei antice, a fost în sfârșit...